Pentru pacienți

Ce este cancerul oral

Cancerul oral este o tumoră malignă care se dezvoltă în țesuturile cavității bucale: limbă, planșeul gurii (zona de sub limbă), mucoasa obrajilor, gingii, palat (cerul gurii) și buze. Localizările cele mai frecvente sunt: marginea laterală a limbii, planșeul bucal și mucoasa interioară a obrajilor.

În cele mai multe cazuri, cancerul oral nu apare brusc. El este precedat, adesea, de leziuni premaligne — modificări ale mucoasei care nu sunt încă un cancer, dar care se pot transforma în timp. Până la 70% dintre cancerele orale sunt precedate de astfel de leziuni. Acesta este și motivul pentru care depistarea timpurie are un rol decisiv: identificat la timp, cancerul oral este o boală tratabilă, cu șanse mari de vindecare.

Primele semne ale cancerului oral apar în zone pe care le putem vedea cu ușurință, dar și în zone mai puțin accesibile. De aceea, examinarea în cadrul cabientului stomatologic devine esențială în depistarea precoce.

În cazul în care te confrunți cu leziuni ale cavității bucale care nu se vindecă în două săptămâni, programează rapid un control stomatologic.

Cancerul oral în România

Cancerul oral este o problemă de sănătate publică subestimată în România. Cifrele arată o situație îngrijorătoare comparativ cu restul Europei.

Locul 7

în Europa la incidența cancerului oral și de buze

Locul 2

în Europa la incidenta cancerului orofaringian

2,3 cazuri

de cancer oral la 100.000 locuitori sunt în România atribuibile direct consumului de alcool, comparativ cu media UE de doar 1,4

+83%

este mortaliatea cauzată de cancer oral în România comparat cu media UE

Primul pas în lupta cu cancerul oral este prevenția.

Evitarea factorilor de risc este cel mai ușor mod în care poți contribui la schimbarea acestor statistici.

Persoanele cu risc crescut de cancer oral

  • Bărbații au de trei ori mai multe șanse să dezvolte cancer oral, posibil pentru că sunt mai predispuși să fumeze decât femeile
  • Persoanele cu venituri mici și alte grupuri dezavantajate, care este probabil să aibă acces redus la îngrijirea dentară
  • Persoanele care au avut anterior un cancer oral sau alt tip de cancer al capului și gâtului
  • Persoanele cu sistem imunitar compromis
  • Persoanele expuse mult timp la soare (în special pentru cancerele buzelor)

 

Primul pas în evitarea cancerului oral este cunoașterea factorilor de risc. Află care sunt obiceiurile zilnice care te pot expune la riscul de cancer oral!

Prevenție

Cancerul oral poate fi prevenit, în mare măsură, prin alegeri simple și prin controale regulate:

  • Renunțarea la fumat și evitarea oricărei forme de tutun
  • Limitarea consumului de alcool
  • O alimentație echilibrată, bogată în fructe și legume proaspete
  • Activitate fizică regulată
  • Vaccinarea anti-HPV, conform recomandărilor medicale
  • Igienă orală corectă și consecventă
  • Controlul stomatologic regulat. Vizita la medicul dentist nu înseamnă doar îngrijirea dinților — este și o ocazie de screening. În timpul examinării, medicul poate observa leziuni suspecte chiar înainte ca acestea să dea simptome
  • Autoexaminarea periodică a cavității bucale. Privește-ți gura în oglindă, la lumină bună, și urmărește orice modificare a mucoasei: pete, răni, umflături, zone întărite

 

Recomandăm să mergi la medicul dentist cel puțin de două ori pe an. Un control de rutină poate face diferența între o leziune depistată devreme și un diagnostic tardiv.