Istoricul și prezentarea clinică a afecțiunilor non-maligne enumerate mai jos vă vor ajuta să le diferențiați de leziunile potențial maligne sau canceroase. Cu toate acestea, uneori acest lucru poate fi dificil. Dacă o leziune este suspectă, puteți cere suportul specialiștilor pe platformă și să faceți trimitere pacientului pentru biopsie și investigații pentru diagnostic de precizie.
Stadiul în care este diagnosticat cancerul oral este important, deoarece indică prognosticul. Cancerul oral în stadiul I și II corespunde direct dimensiunii, fără dovezi de metastaze. Cancerul oral în stadiul III și IV s-a răspândit la ganglionii limfatici sau la organele îndepărtate. Depistarea cancerului oral într-un stadiu incipient poate salva viața pacientului.
Carcinomul cu celule scuamoase oral poate apărea ca o ulcerație profundă persistentă, o leziune plată sau ușor ridicată, sau o creștere papilară sau verucoasă exofitică. Este adesea fermă la palpare și se modifică rapid.
Carcinoamele cu celule scuamoase orale sunt adesea complet asimptomatice în stadiile inițiale. Din această cauză, pacienții se prezintă târziu la consultație, ceea ce duce la creșterea morbidității și mortalității. Leziunile care persistă mai mult de două săptămâni necesită trimitere urgentă pentru diagnostic definitiv.
O placă albă, plată, omogenă, prezentă pe suprafața ventrală a limbii stângi, extinzându-se pe podeaua cavității bucale. Această leziune este asimptomatică și observată doar la examinarea de rutină la un fumător.
Potențialul de malignitate a fost raportat ca fiind în jur de 1-7% pentru leucoplazia omogenă și 5-50% pentru leucoplazia non-omogenă. Deși cauza este necunoscută, factorii de risc includ fumatul, consumul de alcool și mestecarea betelului.
Diagnosticul include o biopsie pentru evaluarea prezenței displaziei. Managementul implică reducerea riscurilor comportamentale, de exemplu renunțarea la fumat și alcool. În funcție de aspectul clinic și histopatologic, tratamentul poate implica excizia și va necesita monitorizare pe termen lung a întregii mucoase orale.
Eritroplazia este definită clinic ca o placă sau o pată roșie, catifelată, bine delimitată, care nu poate fi încadrată clinic sau histopatologic în nicio altă afecțiune cunoscută. Culoarea sa roșie intensă este determinată de atrofia epiteliului și de vascularizația accentuată a țesutului conjunctiv subiacent, care devine vizibil prin epiteliul subțiat. Deși este considerabil mai rară decât leucoplazia orală, eritroplazia prezintă un risc de transformare malignă semnificativ mai ridicat. Numeroase studii au demonstrat că majoritatea leziunilor diagnosticate clinic drept eritroplazii conțin la examenul histopatologic displazie epitelială severă, carcinom in situ sau chiar carcinom scuamos invaziv. Din acest motiv, eritroplazia este considerată una dintre cele mai periculoase leziuni premaligne ale cavității orale.
Eritro-leucoplazia reprezintă o formă mixtă caracterizată prin prezența concomitentă a unor zone eritematoase și a unor zone albicioase hiperkeratozice. Aspectul clinic este heterogen, alternând regiuni roșii și albe într-o manieră neregulată. Din punct de vedere biologic, această leziune este considerată mai agresivă decât leucoplazia omogenă și se apropie, prin potențialul său oncogen, de eritroplazia pură. Prezența componentei eritematoase este deosebit de importantă, deoarece aceasta reflectă frecvent existența unor modificări displazice mai avansate decât cele întâlnite în zonele exclusiv albe. În consecință, identificarea unei eritro-leucoplazii impune întotdeauna investigații suplimentare și evaluare histopatologică.
Diagnosticul definitiv al eritroplaziei și eritro-leucoplaziei nu poate fi stabilit exclusiv pe baza examenului clinic. Deși aspectul macroscopic poate orienta clinicianul, confirmarea diagnosticului necesită biopsie și examinare histopatologică. Evaluarea microscopică urmărește identificarea gradului de displazie epitelială, a modificărilor arhitecturale și citologice și a eventualei invazii stromale. Importanța biopsiei este subliniată de faptul că numeroase leziuni aparent benigne clinic se dovedesc a fi deja carcinoame in situ sau carcinoame invazive la examinarea histologică.
Managementul terapeutic depinde de dimensiunea leziunii, localizare și rezultatul histopatologic. În majoritatea cazurilor, excizia chirurgicală completă este recomandată, în special atunci când sunt identificate grade moderate sau severe de displazie. Pot fi utilizate și tehnici cu laser, însă acestea nu elimină necesitatea evaluării histologice. Chiar și după tratament, pacienții necesită supraveghere periodică deoarece există riscul de recurență locală și de apariție a unor noi leziuni în cadrul fenomenului de „cancerizare de câmp” (field cancerization), care descrie afectarea extinsă a mucoasei orale de către agenți carcinogeni.
O afecțiune cronică, mediată imun, care afectează sub 1% din populație, apărând mai frecvent în a doua parte a vieții. Lichenul plan oral are un aspect clinic variabil, cu un model reticular, cel mai frecvent constând în striuri bilaterale pe mucoasa bucală care se pot extinde la marginile laterale ale limbii.
Poate apărea, de asemenea, ca zone de eritem, ulcerație și regiuni de tip placă, sau o combinație a tuturor acestora. Un aspect similar poate fi observat în reacțiile de hipersensibilitate asociate cu medicamentele, hipersensibilitatea de contact la materialele de grefare.
Tratamentul simptomatic necesită agenți anti-inflamatori topici, în timp ce leziunile asimptomatice nu necesită tratament. Monitorizarea pe termen lung este recomandată, deoarece există un potențial de aproximativ 1% de transformare malignă.
Afecțiune inflamatorie cronică a limbii. Papilele filiforme (responsabile de textura limbii și de senzația tactilă) de pe fața dorsală a limbii dispar și apoi reapar, după un tipar recurent, în zone diferite. Aceste zone cu aspect caracteristic sunt ușor deprimate și roșii, înconjurate de un chenar alb – conferind aspectul unei hărți topografice, ale cărei modificări variază de la o săptămână la alta.
Apare la aproximativ 2% din populație și este în cea mai mare parte asimptomatică, deși unii pacienți observă o sensibilitate crescută la alimentele acide și condimentate. Aceste perioade de sensibilitate pot surveni atunci când pacienții sunt stresați sau bolnavi. Pacienții asimptomatici nu necesită tratament.
Eritem generalizat (înroșire), descuamare (exfolierea epiteliului) și edem al gingiei, afectând de regulă întreaga gingie fixă. Gingivita descuamativă este un termen clinic ce descrie aspectul leziunii. Cauza gingivitei descuamative este cel mai adesea lichenul plan oral, dar poate reprezenta și manifestarea clinică a unei afecțiuni veziculobuloase (leziuni cu conținut lichidian), precum pemfigoidul sau pemfigusul.
Pacienții resimt frecvent durere la periajul dentar, ceea ce duce la gingivită și parodontită induse de placa bacteriană. Cu toate acestea, această afecțiune trebuie recunoscută separat, iar cauza subiacentă trebuie diagnosticată și tratată. Îmbunătățirea igienei orale nu este suficientă, prin ea însăși, pentru remiterea gingivitei descuamative și va duce la persistența afecțiunii și a durerii.
Creștere benignă a lungimii papilelor filiforme (responsabile de textura limbii și de senzația tactilă) de pe fața dorsală posterioară a limbii, având ca rezultat prelungiri asemănătoare unor fire de păr și un aspect încărcat. Aceasta este cauzată de o acumulare crescută de keratină și/sau de o descuamare normală diminuată. Poate fi rezultatul unei modificări a dietei, cu un aport insuficient de alimente cu textură aspră – frecvent întâlnită la pacienții spitalizați aflați în stare gravă – sau poate fi legată de hipofuncția salivară determinată de medicație sistemică, de sindromul Sjögren sau de radioterapie.
Culoarea limbii păroase poate varia considerabil, de la negru intens până la alb, și depinde atât de flora bacteriană rezidentă, cât și de resturile alimentare.
Infecție secundară cu virusul herpes simplex tip 1 (HSV-1) care afectează roșul buzei, cu leziuni recurente ce urmează un tipar: parestezie ușoară, înroșire, apariția veziculelor, ulcerație superficială, formarea crustelor și vindecare în cele din urmă, pe parcursul a 5–7 zile.
HSV-1 rămâne latent în ganglionul trigeminal după infecția primară inițială – gingivostomatita herpetică primară – care determină o infecție extinsă, cu febră, stare generală alterată, letargie și ulcerații generalizate ale mucoasei orale și ale gingiilor, pe parcursul a 7–10 zile. Această infecție primară survine cel mai adesea la sugari, când nu este la fel de severă, dar poate fi întâlnită și după sex oral la un adult tânăr seronegativ. Herpesul labial recurent apare la aproximativ 25–30% dintre persoane și este de regulă declanșat de o boală concomitentă, de expunerea la soare sau la vânt, precum și la persoanele imunocompromise, la care poate deveni sever și prelungit.
Excrescențe benigne, mici și izolate, ale mucoasei orale, care pot prezenta mici prelungiri digitiforme, rezultând o suprafață rugoasă, asemănătoare unei conopide. Acestea sunt cauzate de subtipuri non-oncogene ale virusului papiloma uman (HPV), de regulă 1, 6, 11 sau 57. Se transmit prin contact direct sau prin autoinoculare. Aceste formațiuni pot fi îndepărtate dacă sunt inestetice sau dacă interferează cu o igienă orală corespunzătoare.
Leziuni eritematoase și fisurate care apar la una sau la ambele comisuri ale gurii. Se consideră că sunt cauzate de specii de Candida, precum și de bacterii, de regulă Staphylococcus aureus. Printre factorii predispozanți se numără anemia, disfuncția imună sau macerarea acestor zone din cauza prezenței constante a salivei. Aceasta poate surveni ca urmare a pierderii dimensiunii verticale, determinată de înaintarea în vârstă sau de proteze necorespunzătoare. Ocazional, este întâlnită la copii, fiind cauzată de obiceiul de a linge buzele și de a mușca colțurile gurii.
Eritem (înroșire a mucoasei) la nivelul palatului, în zona de contact cu suprafața protezei. Deși este frecvent prezentă o proliferare a speciilor comensale de Candida, cauza principală este o proteză incorect adaptată, igiena deficitară a protezei sau purtarea protezei pe timpul nopții. Nu există dovezi solide că speciile de Candida ar fi agentul etiologic al acestei afecțiuni, motiv pentru care tratamentul antifungic nu este justificat. O igienă corespunzătoare a protezei, cu îndepărtarea biofilmului prezent pe suprafața acesteia, este suficientă, eventual asociată cu înlocuirea unei proteze incorect adaptate.
Plăci albe, moi și semiaderente, care pot fi prezente pe aproape toate suprafețele mucoasei orale. La îndepărtare, lasă dedesubt o suprafață eritematoasă (roșie), ușor sângerândă. Aceasta apare frecvent la pacienții imunosupresați, la cei aflați sub corticoterapie de lungă durată sau cu diabet zaharat dezechilibrat, precum și la vârstnici. Aceste leziuni sunt de regulă asimptomatice, cu excepția cazului în care se extind spre orofaringe, situație în care pacientul acuză o senzație de arsură în gât și dificultate la deglutiție. Remiterea imunosupresiei, atunci când este cazul, va duce la dispariția acestor leziuni; cu toate acestea, medicația antifungică topică poate facilita acest proces.
Pemfigusul vulgar este cea mai frecventă boală buloasă autoimună intraepitelială, fiind totodată potenţial letală. Determină apariția de bule la nivelul pielii și/sau al mucoasei. Deși este o afecțiune rară, cavitatea orală este afectată la aproximativ 90% dintre persoane, iar la unii pacienți aceasta va fi singura zonă afectată. Leziunile orale asociate sunt ulcere persistente, neregulate și slab delimitate.
O afecțiune buloasă subepitelială autoimună, rară, a mucoaselor, cu o variație largă a severității: de la ulcerații orale ușoare, aproape nedureroase, până la bule severe însoțite de cicatrizare, care afectează cavitatea orală, laringele, esofagul și conjunctiva, putând duce la orbire.
Până la 70% dintre cancerele orale sunt precedate de leziuni premaligne, identificabile clinic înainte de transformarea malignă. Identificarea corectă a leziunilor din cavitatea bucală pot duce la depistarea precoce a cancerului oral și pot salva viața pacientului.
Dacă identificați una dintre leziunile descrise mai sus, recomandați pacientului să facă o biopsie pentru a primi un diagnostic de certitudine.
OralONCOCheck pune la dispoziția medicilor un cadru unitar de examinare și raportare. Cazurile depistate pot fi înregistrate în platforma dedicată, puteți primi suport în diagnostic precoce și contribuiți la crearea unei baze date reale a acestei patologii in Romania. Acaesta evidență va reprezenta baza fundamentării politicilor de sănătate publică.
Prin aplicarea consecventă a acestui protocol la fiecare control, medicul stomatolog devine veriga decisivă în depistarea precoce – cea care poate transforma un diagnostic tardiv într-o șansă reală de vindecare.
